Specialist din Galați la un seminar belgian de Kyokushin Budokai

La începutul acestei luni a avut loc, în orașul Blankenberge (din Belgia) un seminar internațional de Kyokushin Budokai. Acțiunea a fost organizată de International Budo Kaikan (IBK), iar la întâlnire au fost sportivi și specialiști în arte marțiale.
Invitat de onoare a fost sportivul Anatoly Danilov (7 Dan), președintele Federației Române de Budokai, dar și șeful Clubului Mixed Martial Arts Galați. Acesta a condus antrenamentele pe parcursul celor trei zile, fiind primul specialist român în această ipostază.
Seminarul a reunit juniori și seniori, practicanți și sportivi cu experiență internațională, oferind un schimb valoros între generații și școli. Antrenamentele au fost axate pe Kyokushin Budokai All-Round Fighting, cu accent pe aplicabilitate, adaptabilitate și condiționare fizică. Participanții și-au îmbunătățit tehnica și au învățat din vasta experiență a unui instructor în artele marțiale.
Participarea lui Anatoly Danilov (în dreapta fotografiei, alături de președintele IBK) a reprezentat o bună ocazie de reprezentare a școlii românești de Kyokushin Budokai pe plan internațional.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.