Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Un alt document îi va lua locul

Cardul de sănătate nu dispare peste noapte, de la 1 septembrie 2026, însă începe o nouă etapă în care cartea electronică de identitate va putea prelua și funcția acestuia. Pacienții care au deja noul buletin vor putea fi autentificați în sistemul de sănătate cu ajutorul acestuia, în timp ce persoanele care nu au încă o carte electronică de identitate vor continua să folosească actualul card de sănătate.
Schimbarea este legată de dezvoltarea noii infrastructuri informatice a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, inclusiv a portalului „e-SănătateaMea”, care urmează să fie lansat începând cu 1 septembrie.
Buletinul electronic poate ține locul cardului de sănătate
Potrivit președintelui CNAS, Horațiu-Remus Moldovan, citat de Digi24, cartea electronică de identitate va putea fi folosită pentru autentificarea pacienților în sistemul asigurărilor de sănătate.
Asta înseamnă că, în timp, persoanele care își schimbă buletinul și primesc o carte electronică de identitate nu vor mai avea nevoie de un document separat pentru această funcție.
Important este însă că actualele carduri de sănătate nu vor fi anulate simultan la 1 septembrie. Tranziția se va face treptat, pe măsură ce oamenii vor primi noile acte de identitate și sistemele medicale vor fi adaptate.
Ce se întâmplă cu cei care nu au buletin electronic
Persoanele care nu au primit încă o carte electronică de identitate vor continua să folosească actualul card de sănătate.
Prin urmare, pentru pacienți nu apare, de la 1 septembrie, obligația de a-și schimba imediat cardul sau de a merge la medic fără acesta.
De altfel, cadrul legal prevede că actualul card își încetează valabilitatea atunci când titularului îi este eliberată o carte electronică de identitate. Așadar, schimbarea este legată de fiecare persoană în parte, nu de o dată la care toate cardurile existente devin inutilizabile.
Ce va avea, de fapt, noul buletin
Cartea electronică de identitate nu va conține istoricul medical al pacientului. Diagnosticele, analizele, rețetele sau consultațiile nu vor fi stocate pe cip.
Noul document va funcționa, practic, ca o modalitate de identificare și autentificare în sistemele informatice. Datele medicale rămân în sistemele informatice ale CNAS.
Cu alte cuvinte, buletinul electronic nu devine un „card medical” care păstrează dosarul pacientului, ci poate prelua funcția de acces și autentificare pe care o are în prezent cardul de sănătate.
Ce se întâmplă cu vechiul buletin
Tranziția către noile acte de identitate se face gradual. Cărțile de identitate vechi rămân valabile până la termenul înscris pe document, însă nu mai târziu de 3 august 2031, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.
Românii pot opta pentru cartea electronică de identitate, cu cip, sau pentru cartea de identitate simplă, fără suport electronic.
În cazul celor care aleg varianta fără cip, modul în care se va face pe viitor autentificarea în sistemul de sănătate, după retragerea cardului actual, va depinde de regulile și soluțiile tehnice stabilite de autorități.
Ce trebuie să facă pacienții acum
Deocamdată, nimic în plus. Cei care folosesc actualul card de sănătate trebuie să îl păstreze și să îl prezinte în continuare atunci când merg la medic, la laborator, la spital sau la farmacie, până când vor exista instrucțiuni clare privind înlocuirea lui.
Prin urmare, 1 septembrie 2026 nu este data la care cardurile de sănătate dispar dintr-o dată, ci momentul anunțat pentru lansarea unei noi etape de digitalizare a sistemului medical.
Trecerea de la cardul de sănătate la cartea electronică de identitate se va face gradual, iar autoritățile trebuie să stabilească în continuare detaliile tehnice și modul concret în care noul sistem va funcționa pentru toți pacienții.





Mă întreb de ce ne tot bagă pe gât acest card electronic de identitate ?!
Chiar crede cineva ca medicii de familie si restul cadrelor medicale vor inscrie intr-o baza de date toate prescriptiile si afectiunile pacientilor ?
Si in actualul card de sanatate trebuia sa fie inscrise toate afectiuni ale pacientilor. Nimeni NU A FACUT ASA CEVA. Chiar crede cineva ca acum se va face ? Doar USR-ul, glezne goale, trotinetistii.
Deocamdata nu functioneaza cardul vechi. Trebuie sa faci mai multe drumuri la medicul de familie , pana se rezolva cu validarea. Ce fac bolnavii care nu pot astepta ? Isi plimba durerea si suferinta
Sa vedeti blamuc. Si pana acum ramaneam fara serv medicale ptr ca se bloca sistemul. Acum incep noi probleme. Ca la nebuni.pana nu o sa promovam oameni capabili su sa inlaturam incapabilii,tot o sa ne
In alte țări până și rețeta de medicamente se pune pe cardul de sănătate,n mai umbli cu hârtii.Dar la noi statul nu mai are bani să le înnoiască,iar cetățeanul trebuie să plătească cardul din buzunar
E card de sănătate care îți atestă doar identitatea, nu și calitatea de asigurat că ești la zi cu plata contribuției la sănătate.
@GIOVANY E un proces de debirocratizare, doar ca e ingreunat de birocratia actuala, iar din cauza faptului ca se intampla foarte lent, procesul e suspus unui scrutin public mai intens.