O sută de jandarmi vor fi alături de gălățeni în acest weekend

Aproximativ o sută de jandarmi gălăţeni se vor afla, și în acest weekend, la datorie, pentru a se asigura că participanții la manifestările organizate atât în municipiu, cât şi în judeţ, să vor putea bucura în siguranță de evenimentele stradale.
Astfel, în perioada 21–23 august, Jandarmeria Galați va asigura măsurile de ordine și siguranță publică la mai multe manifestări cultural-artistice și de divertisment.
Oamenii legii vor fi prezenți la Festivalul Internaţional de Folclor organizat în Grădina Botanică, la evenimentele stradale care se desfăşoară pe strada Domnească, dar şi la Festivalul Vinului, programat pe 23 august în comuna Ivești.
Totodată, ei vor acționa pentru prevenirea incidentelor şi vor interveni prompt în cazul apariției unor situații care pot afecta siguranța participanților.
Recomandări către populație
„Pentru ca evenimentele să se desfășoare în cele mai bune condiții, recomandăm participanților să respecte indicațiile jandarmilor și ale organizatorilor; să acorde o atenție sporită copiilor, în special în zonele aglomerate; să își supravegheze bunurile personale și să evite păstrarea obiectelor de valoare în buzunare sau bagaje ușor accesibile; să evite conflictele și să nu răspundă provocărilor; să nu lase copiii nesupravegheați și, în cazul în care aceștia se rătăcesc, să solicite imediat sprijinul forțelor de ordine. De asemenea, le recomandăm participanților să manifeste responsabilitate și să apeleze la sprijinul jandarmilor ori de câte ori se confruntă cu o situație care le poate afecta siguranța, iar în cazul apariției unei situații de urgență, să apeleze 112”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Galați.





O măsură normala, având în vedere contextul și amploarea evenimentului...
De cine ne apara, la aceste evenimente de relaxare si divertisment?
.Avem si foarte mulți paznici.Peste tot.Si marfurile sunt asigurate cu antifurturi.Si camere de luat videri.Si cani mulți care le păzăsc somnul di noapte paznicilor pe la spitale.Si instituții.
Am intrebat 100 de romani: ba baieti,voi vreti sa fiti jandarmi?! Cand a domnit Lenin al VI-lea?!
Dar la 100 de jandarmi trebuia și un general ...ca doar aveți cel puțin 2000 ...