Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au început să circule în mediul online, în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina, în apropierea graniței cu România. Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează însă că aceste hărți nu arată situația reală a spațiului aerian românesc și pot indica în mod eronat drone despre care s-ar crede că au intrat în România.

MApN precizează că platformele neoficiale, precum dimap.live sau alte site-uri similare bazate pe informații din surse deschise, nu au acces la datele radar ale armatei române. În lipsa acestor date, unele platforme folosesc estimări și algoritmi care încearcă să anticipeze traseul unei drone pornind de la informații incomplete. Rezultatul poate fi o poziționare greșită sau chiar afișarea unor rute care nu există în realitate.

Ministerul spune că spațiul aerian al României este supravegheat permanent, 24 de ore din 24, cu ajutorul sistemelor radar militare. În cazul în care este identificat un risc real pentru teritoriul național, sunt declanșate procedurile specifice, iar forțele de apărare antiaeriană și poliție aeriană sunt alertate.

În astfel de situații este notificat și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care poate transmite mesaje RO-Alert către populația din zona vizată.

Mesajul MApN vine după apariția în mediul online a unor imagini care pot crea impresia că dronele folosite în atacurile din Ucraina ar fi pătruns în spațiul aerian românesc. Ministerul le recomandă oamenilor să nu tragă concluzii doar pe baza acestor hărți și capturi distribuite pe rețelele de socializare.

„O interpretare eronată, distribuită rapid în mediul online, fără verificare din surse oficiale, poate distrage atenția de la alertele reale, atunci când acestea sunt emise”, transmite MApN.
Ministerul Apărării Naționale le recomandă cetățenilor să urmărească informațiile transmise prin canalele oficiale și să țină cont de mesajele autorităților, în special atunci când este vorba despre posibile amenințări aeriene.

Potrivit MApN, orice risc real și verificat pentru populație este comunicat prin canalele oficiale, iar siguranța cetățenilor rămâne prioritatea autorităților.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Dormiți liniștiți, mereu cineva veghează pt voi Vineri, 28 August 2026 09:27 86.120.239.*** Link la comentariu

Sigur populația va fi informată și in scenariul în care Ucraina s-ar folosi de spațiul aerian românesc și de protecția NATO să trimită drone din N.Ucrainei spre Crimea via România?

postat de 1984 e documentar în comparație cu ce trăim Vineri, 28 August 2026 17:53 104.28.106.*** Link la comentariu

Dormiți liniștiți, Ministerul Adevărului veghează pentru voi

postat de jicu Luni, 31 August 2026 11:36 5.13.144.*** Link la comentariu

In MAPN we trust! Asa cum americanii cred in $! Cu sau fara harti, daca e sa crapam, crapam! Sa nu carecumva sa dezactivati RO-ALERT'u, sa va gaseasca dupa sunet, crapati fiind.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.