Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de o femeie de 23 de ani, din municipiul Galați, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Ulterior, aceasta a fost prezentată Judecătoriei Galați, care a dispus față de femeie măsura arestării preventive pentru 30 de zile, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.
Din cercetările efectuate și probatoriul administrat până în prezent a reieșit că, în seara zilei de 29 august, în timp ce patrula pe strada Dogăriei, un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Galați a observat un grup de persoane care s-ar fi aflat sub influența alcoolului și care ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
Polițiștii au procedat la legitimarea persoanelor, moment în care unele dintre acestea ar fi devenit agitate și recalcitrante.
În timp ce unul dintre agenți ar fi încercat să încătușeze una dintre persoanele din grup, o femeie ar fi agresat fizic polițistul, provocându-i o leziune pentru care necesită mai multe zile de îngrijiri medicale. Imediat după incident, femeia ar fi părăsit locul în fugă, cu intenția de a se sustrage cercetărilor.
Tânăra a fost imediat identificată și, ulterior, s-a prezentat la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor, potrivit IPJ Galați.





De etnie este, cu fuste din alea lungi ! Si o mai cheama si Paraschiva ! Dar nu este Sfanta ca cea de la Iași !
Ala care a injunghiat un om.e in arest la domiciliu...
Iti este rusine sa spui ca este din partea Moldovei?
Normal ca au tupeu ...daca le Tolerati comportamentul si stati pe post de Sac-de-box ! Societate civilizata ... pe naiba .
Nu e corect ca acești scandalagii să primească case de la Primărie ,ajutor social de la Primărie, să primească amenzi care oricum nu vor fi plătite și peste 5 ani radiate
Pe str Dogariei este raiul coloratilor, am lucrat pe strada aia 2 ani de zile si daca nu erai atent intrau la tine in curte si spuneau ca au gresit curtea. :)))))))
Unde este Politia Locala? De ce nu patruleaza pe acea strada permanent? Le este frica ca o incaseaza !
Ieri citeam cum doua stăncuțe au batut 1 militian care a avut nevoie de 1 zi ingrijiri medicale. Aici o femeie ii bate pana ii asculta cu urechea pe caschetari. Doar incapabili in militie vreo80%