Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR: „Voi activa o perioadă ca senator independent, neafiliat vreunui grup politic, continuând să-i reprezint pe gălățeni în Parlamentul României, în deplină concordanță cu jurământul depus”.
Politicianul aduce o serie întreagă de reproşuri organizaţiei gălăţene din care a făcut parte şi pe care chiar a condus-o, într-o vreme: „Chiar dacă la nivelul central al USR există o preocupare intensă de păstrare a unor valori «asumate», aceasta se diluează în teritoriu, până la estompare, așa cum este cazul la Galați. Oricât de atașat aș fi de activitatea partidului la nivel central și parlamentar, nu pot accepta inactivitatea «asumată» a structurii politice locale din care deja am făcut parte.
Cei care poartă stindardul luptei cu sistemul - mă refer aici în principal la Dominic Fritz, nu vor candida niciodată la Primăria Galați. Iar Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Irineu Darău și Radu Miruță nu vor fi prezenți niciodată pe listele pentru Consiliul Local și Consiliul Județean Galați.
La Galați, din partea USR Galați vor trebui să candideze useriști gălățeni, dar nu doar pentru a încărca listele electorale.
Demisia mea este o formă de fidelitate față de valorile mele și ale familiei mele, dar mai ales față de gălățenii cărora le-am promis că le voi schimba viața în bine dacă mă vor învesti cu votul lor și cărora le sunt dator să rămân pe baricadele luptei cu psd-ismul la Galați”, transmite politicianul.





Te duci la PSD, asa-i?
Ca sa te lupti cu pesedeul e musai să te înscrii la ei să-i poti combate din interior.Ce luptă ce promisiuni gălătenilor?Vorbe și ...timpul trece iar noi(adica tu)de bine de rău o duci BINE.Succes!!!
Punem un pariu ca va trece la AUR?! Uimitor ce lipsa de caracter poate exista in politica asta. Aceeasi Marie, cu alta palarie!
Vaaaaii,saracul! Ce om,cata demnitate,cata dreptate,cat suflet pt romani si Romania.Mai mult de senator nu poti asa-i?!...desi ai cam vrea,poate parlamentar iouropean,da' n-ai fatza de asa ceva.
E tare de tot: își demonstrează fidelitatea prin demisie! Mai sunteți mulți așa "fideli"?
Se duce la PSD.
A fost ales pe lista USR. Demisia si din parlament. Traseist politic, oportunist care ramane in parlament pentru pensie speciala.
Serios, d-le? Se confirma boala cronica a aleșilor de galati, traseismul, mai precis, trădarea. Vedeți istoricul.
Vorba lui Ceausescu,da ti bă demisia daca nu ti convine partidul,ai fost ales pentru ca erai la USR, nu pentru ca esti mare scula de luptator pentru democratie. Oportunist nenorocit si traseist ce est
pleaca la aur-USI
Baa carlanii lu' tata...USR la Galati, cu Rodeanu in rol de curea de transmisie direct la masa lui Nica. Asta deplangeti amaratilor? Bravo d-le Stefanache. Aveti oua, mister!
Paguba in cupierci!
Mda, il vom revedea la alt partid. Că asa-i in politică: prostituție! Ciolanu, baaaa!
Cred că PSD-ul Galați are cea mai bună și omogena echipă politică. Dovada este rezultatul la alegeri. Ca la fotbal, scorul contează!