Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipărită cât şi în cea online a atras numeroase reacţii şi comentarii. Dar şi sesizări!
Una dintre ele ne-a fost transmisă chiar luni la redacţie de către un cititor: „Nu se poate intra în toaleta din Micro 39, trebuie să vedeți ce este aici. Imposibil așa ceva!”.
Gălăţeanul a precizat că toaleta este amplasată în apropierea părculeţului de pe bulevardul Henri Coandă nr. 6, lângă sediul Direcției de Impozite și Taxe Locale.
Am dat curs sesizării şi îi dăm dreptate cititorului nostru: toaleta era imposibil de folosit, dar deschisă cetățenilor.
Aerul greu de respirat și mirosul puternic anunțau de la distanță imaginea greu de privit din interior. Vasul de toaletă și podeaua erau neîncăpătoare pentru reziduurile existente.
Imaginile, realizate pe 14 septembrie, după-amiază, sunt elocvente.
Teoretic, toaleta ar trebui să deservească persoanele care își petrec timpul liber în zona special amenajată. Practic însă, cetățeanul trebuie să aleagă între nevoia de a folosi o facilitate publică și imposibilitatea de a suporta condițiile pe care aceasta le oferă…





Da ptr ca contractele incheiate cu cei care tb sa le intretina nu sunt respectate. Dupa ce si au incasat banii ,firmele nu intretin aceste toalete . Nesimtiti. Trebuie sa li se ceara socoteala. Sunt
Cine este administratorul care raspunde de acest obiectiv? De ce nu il nominalizati? Duceti pana la capat "investigatia"!
pentru boii care pleacă catre școală să devină Oameni adevărați.Ia dus vreun profesor să le arate efectele needucației si prostiei?NU IA DUS.Iar astea se învață de mici.Asta e scoala altfel.
Lipsa de educatie isi spune cuvantul peste tot.Daca te uitai prin gradini dimineata dupa ploaie era plin de sacose de gunoi, la fel prin parcari pe langa borduri.Oamenii care au doar drepturi.
nu vor mai apuca sa vada asa ceva pentru in gunoaiel eproduse de ei vor trai pe veci si ei si urmasii lor.Era o reclama cu unu care isi visa copilul surfer pe un munte de gunoi.
Toaleta era înfundata cu mingi de plastic, de copilașii a căror părinți stau pe bancă si ronțăie semințe, in timp ce fac live pe tik-tok si scuipă cojile pe jos. Nu e vorba decât de nesimțire.
Nu uitați: Nu pot ăștia curăța cât putem noi murdări! Presupunând că pesedeu Galați chiar și-a propus să le facă curat în ogradă la cocsari și odraslelor lor
Educatia, civilizarea incepe cu cei 7 ani de acasa si continua in scoala iar apoi se incheie cu aplicarea legilor. Daca primele sunt deficitate tb aplicata legea de politia locala... corect?
Trebuie reorganizare. Fiecare cartier sa aibe o echipa de cel putin 2+1 oameni ptr curatenie, spatii verzi, igiena, cladiri, etc. Sa cunoasca problemele si sa cheme ADP, Ecosal, Locala, samd...
Asta este imaginea galatenilor: pretentii de domni (cu reactii negative la orice schimbare si "specialisti" in orice domeniu) dar lipsiti total de educatie.