Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Jurnaliști agresați la protestul din Piața Victoriei. Organizațiile de presă trag un semnal de alarmă

Jurnaliști agresați la protestul din Piața Victoriei. Organizațiile de presă trag un semnal de alarmă

Organizațiile de presă fac front comun după agresiunile asupra jurnaliștilor de la protestul din 15 septembrie, din Piața Victoriei. Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch, Asociația pentru Tehnologie și Internet și Alianța a Patra Putere trag un semnal de alarmă și cer autorităților să identifice și să sancționeze persoanele care au agresat reprezentanți ai presei.

Mai mulți jurnaliști au fost loviți, amenințați, înjurați sau hărțuiți în timp ce transmiteau de la protest. Printre aceștia se află și Gabriel Kolbay, fost jurnalist al „Vieții libere” Galați, care a relatat că a fost lovit, iar aparatul său de fotografiat a fost distrus.

Jurnalista Snoop, Ioana Moldoveanu, a fost lovită peste cameră, înjurată și amenințată în timp ce filma protestatari care aruncau cu pietre spre o barieră de jandarmi.

O echipă Realitatea Plus a fost îmbrâncită și lovită, iar jurnalista Cristiana Chițu și cameramanul Ruben Lighezan au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Alte incidente i-au vizat și pe jurnaliștii Recorder, Anna Constantin și David Muntean.

Organizațiile de presă avertizează că repetarea unor astfel de agresiuni creează un climat de intimidare și poate afecta libertatea presei. Totodată, cer forțelor de ordine să acorde o atenție deosebită protecției jurnaliștilor aflați în teren și solicită o condamnare fermă a incidentelor din partea autorităților și a reprezentanților politici și instituționali.

Poliția Capitalei s-a autosesizat și a anunțat că face demersuri pentru identificarea celor implicați.

Ne alăturăm apelului la solidaritate lansat de organizațiile de presă. Un jurnalist aflat în teren trebuie să poată documenta și relata ceea ce se întâmplă fără să fie lovit, amenințat sau intimidat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Toni Joi, 17 Septembrie 2026 03:14 86.124.201.*** Link la comentariu

Pai ca sa nu fie indentificati si sa apara la stiri , de asta ia agresat.

postat de Chelios cu bentiță roz Joi, 17 Septembrie 2026 04:26 104.28.131.*** Link la comentariu

Of of, cum se infiltrează serviciile, nu o face nimeni.

postat de Je suis le oier Joi, 17 Septembrie 2026 05:47 86.120.239.*** Link la comentariu

I-a vedeți in Franța cum sunt protestele cu fermierii, cu sindicatele.

postat de Eu Joi, 17 Septembrie 2026 06:44 86.124.200.*** Link la comentariu

Sigur ca cei agresivi nu au fost cei care s au strans sa si arate nemultumirea. Sunt ceiccare vor sa dezbine,a la Georgescu, Simion...sunt cei cu probleme psihice folositi. Cica poporul,Mizerabili

postat de Exact ca in pandemia Covid, cineva își trage comisioane din vânzările de vaccinuri Joi, 17 Septembrie 2026 11:12 86.120.239.*** Link la comentariu

Diversioniștii din guvern au făcut să pară că fermierii au cerut achiziția de vaccinuri. Ciobanii nu pot face o contraexpertiza la analizele DSV,nu se acceptă oficial decât ce zice instituția de stat

postat de Denis Joi, 17 Septembrie 2026 14:50 178.138.97.*** Link la comentariu

Jurnaliștii din aceiași tagmă cu Eminescu? Sau cu Gadea, Ciutacu etc. Unii merg cotonogiți, clar

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.