UPDATE. Minorii, preluați de Protecția Copilului. Familie cu doi copii mici, găsită într-un cort pe Faleza Dunării

UPDATE. Cei doi minori care locuiau cu familia într-un cort improvizat pe malul Dunării au fost preluați de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați (DGASPC) și puși la adăpost, unde vor rămâne până când starea locativă a părinților se va îmbunătăți. Este vorba despre doi frați, băiat și fată, de opt luni, respectiv trei ani. Reamintim faptul că familia celor doi locuia de mai bine de o lună într-un cort pe malul Dunării, în zona Parcului Viva, ei fiind observați de gălățeni zile la rând.
Interesul suprem al minorilor
Încă de ieri, 17 septembrie, reprezentanții D.G.A.S.P.C. s-au deplasat la locul unde era amplasat cortul, pentru a sta de vorbă cu adulții și pentru a analiza soarta micuților, încercând să stabilească dacă viața în cort pe malul Dunării reprezintă un pericol pentru cei doi minori. Reprezentanții instituției au avut nevoie de prezența oamenilor legii, pentru că tatăl era foarte recalcitrant, manifestând un comportament violent și refuzând să ofere indicii despre identitatea sa, dar și despre situația care i-a determinat să ajungă să locuiască pe malul Dunării. Așadar, Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al DGASPC, spune că pe tot parcursul intervenției s-a urmărit exclusiv siguranța celor doi copii și a primat interesul superior al minorilor.
„Copiii au fost securizați și scoși dintr-un mediu care, la momentul intervenției, nu oferea condițiile necesare pentru siguranța și protecția acestora. Măsura de protecție instituită are caracter temporar și urmărește exclusiv protejarea interesului superior al copiilor. Obiectivul intervenției nu este separarea definitivă a copiilor de familie, ci asigurarea unui mediu sigur pentru ca părinții să beneficiaze de sprijin pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă în această etapă. În măsura în care situația familiei se îmbunătățește și sunt îndeplinite condițiile necesare pentru creșterea și îngrijirea copiilor în siguranță, avem întotdeauna ca obiectiv final al intervenției reintegrarea copiilor în familia naturală, în condițiile prevăzute de lege. Pe tot parcursul intervenției, prioritatea instituției rămâne siguranța, stabilitatea și interesul superior al copiilor,” a explicat Tania Calcan.
Știrea inițială
Un caz revoltător și de-a dreptul bizar a pus pe jar autoritățile locale, poliția dar și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați. Se face o anchetă mixtă, după ce o familie cu doi copii mici a fost descoperită trăind într-un cort improvizat, la malul Dunării, pe Faleza inferioară, în dreptul Parcului Viva.
Deși temerea cetățenilor care au trecut prin zonă a fost declanșată de prezența micuților care păreau că sunt crescuți în condiții insalubre, părinții copiilor nu au dorit să ofere detalii despre cum au ajuns acolo.
Mai mult, gălățenii care frecventează zilnic faleza spun că familia este pe malul Dunării de aproximativ o lună . „Eu alerg pe faleză zilnic și i-am văzut de cel puțin trei-patru săptămâni. Și-au mutat cortul în diferite zone. Inițial au stat undeva lângă Zid, azi i-am văzut în altă parte”, ne-a declarat un bărbat care se afla în zonă, la alergat.
Au fost identificați
Deși primii care au fost solicitați au fost reprezentații DGASPC Galați, aceștia nu au reușit să obțină informații de la ei și pentru că bărbatul a devenit recalcitrant a fost nevoie de intervenția oamenilor legii.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție susțin că este vorba despre membrii unei familii din Galați, care se pare că ar fi rămas fără locuință după ce au fost dați afară din casă. Neavând unde să meargă, și-au întins cortul pe malul Dunării, încurajați fiind și de vremea caldă din ultima lună.
Și reprezentanții Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Galați au aflat despre existența familiei din cortul de pe malul Dunării și au demarat propria anchetă.
Acum, reprezentanții DGASPC sunt cei care trebuie să stabilească dacă viața micuților este pusă în pericol sau dacă sunt crescuți în condiții insalubre și, în funcție de rezultat, vor acționa în folosul minorilor.





Bine ca statul plateste pentru cazarea ucrainienilor, si de amaratii din romania ii doare la basca. Tara asta ,,functioneaza,, ca stat, datorita oilor ce trudesc din greu pentru lupii ce le ,,conduc,,
Circ.În lumea civilizată,nici la tine în curte nu e voie să întinzi cortul,că oamenii nu plătesc impozit să stea la șatră.Vor șantaja și vor obține casă moacă.Or fi având o poveste dar toți avem
Cred că măcar pe lumea cealaltă,vă veți întâlni cu ura care vă posedă.Oamenii ăia fug de război,de moarte,banii sunt de la UE,ajung la românii cu casele închiriate,statul român încasează bani
Ce te faci intr-o Lume unde , daca esuezi ...acolo ramai , in 'sant' ?! Nu e bine/voie cu cort ...dar daca nu ai , cine Te Ajuta ? La intrebarea asta ...se aud Greierii .
Poliția locală cred că știa de ei, dar nu au făcut nimic.
Stau de vreo două luni, oricine a trecut pe acolo a văzut căruciorul de copil și cortul amplasat sub sălcii. Evident, din mașina de poliție nu se vede.
S-au inmultit homlesii, ESTE DEZASTRU! De nebuni numai zic... este unul nou aparut inalt slab merge pe jos repede fara nika 50+, apare seara, tipa vrb singur: i-l vad in multiple zone tigl1... centru!
Caracterul social al statului român este definit în Articolul 1 alineatul 3 din Constituția României în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor reprezintă valori supreme Oare?
Să-i ajute biserica, protecția copiilor și Primăria pezdeistă.. Casă, masă, haine, educație, cultură, divertisment și presă. Dacă nu-i ajută familia tradițională.. Nu, muncă nu! Este degradant.
Trebuie ajutati!
Ăștia de mereați la uzină,nu făceați nimic,luați salar și vă dădea iar de când nu vă mai dă,sunteți supărați pe sat,mă învățați,eu une să-mi pun cortul?Am și eu probleme ,Faleza e ocupată,înțeleg
Dom' primar Nicolae era impresionat de corturile ăstea amenajate de chiriașii care nu plăteau și erau evacuați.De atunci au deprins ei năravul ăsta,cu mutatul la cort în stradă.Dumnezeu să-l odihneasc
Romania e pe primul loc in UE la sărăcie și excluziune socială.Măsurile statului?Finanțarea de ONG-uri pt a identifica cauzele, a intocmi proiecte,prezentări și sesiuni de informare-frectii pe mulți €
România are impusă cota de la UE de 300 de refugiați de origine Eritreea,Sudan pt 2026.Trebuie să le asigure cazare,masă,cheltuieli de întreținere.In timp ce ai noștri cetățeni "europeni"dorm in cort
Să le păstrați IPurile ăstora de înjură lumea civilizată pe motiv că le e cald în libertate.Dacă vin rușii,pe mine mă împușcă prima dată,că-s chiabur,apoi pe ei,care i-au susținut.Rușii împușcă tot!
Eu as lansa o campanie de binefacere. Desființat un post de polițist local ( majoritatea au pensie specială babana) si cu salariul ala se poate intretine câteva familii amărâte.
RUGAM REDACTIA SA SCOATA LIMITA DE 200 de caractere per comentariu, chiar daca opiniile pot fi impartasite pe alte retele sociale. Exista vizitatori directi ai siteului, nu toti for facebook.
Poate nu ar trebui sa fie interesul Exclusiv al copiilor, poate familia poate fi ajutata, sa isi gasesca de munca, si un loc unde sa stea. reintragrati copii nu vor mai fi grija statului.
Bai oameni nebuni,puteau si ar fi trebuit ca mama sa fie impreuna cu cei mici.Ii trauma asta,la 3 anisori sa fii luat de langa mama ,,pentru binele tau".De bebel nici nu mai zic,e crima.Primariaaa!!!!
O să vedeți tot mai des astfel de situații, doar suntem prooccidentali. Cine va dormi Intr o rulota, va fi bogat.
A mai publicat VL un articol despre un tata cu baietel ce nu aveau unde locui, le-am oferit casa pe un teren de 7500m2 si au zis ca e prea mult de munca. Voia doar niste bani de la cei ce muncesc.
Comentariul a fost adăugat şi aşteaptă aprobarea. Daca nici voi cei de la VL nu stiti sa corbiti civilizat ce sa mai zic de astfel de amarati ai soartei?Comentariul a fost adăugat, aşteaptati aprobare