Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propus de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier. PSD: „Surprindere și dezamăgire”

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propus de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier. PSD: „Surprindere și dezamăgire”

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi seară că opțiunea sa pentru funcția de premier este europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, cel care fusese propus de PNL, USR și UDMR încă din iunie.
„Nu avem o majoritate conturată și, în aceste condiții, am ales să propun pentru funcția de premier persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări”, a spus președintele.
El a spus însă că nu avea confirmarea europarlamentarului.
„Accept propunerea făcută de Președintele României”, a scris Mureșan pe Facebook, la câteva minute de la anunțul președintelui.
HotNews remarcă faptul că a fost o premieră ca președintele să iasă public cu propunerea de premier, fără să aibă răspunsul final al acestuia.

Nicușor Dan a acuzat partidele de „preocupare electorală”


„Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții și împreună și separat cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză.
Am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Chiar un șef de partid mi-a spus în privat, asta pe România e problema ta, cu partidul e problema mea. Și nu e în regulă.
Pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis, astfel încât să reușim să negociem problemele, aspirațiile, dacă sunt diferite, ale categoriilor sociale, profesionale din țara noastră”, a spus președintele, citat de Mediafax.

Încă nu există o majoritate conturată


„Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții, și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partid de la consultări. Și această persoană este Zichfrid Mureșan. Este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție”, susține Nicușor Dan.

Cine este Siegfried Mureșan


Susținut de PNL-USR-UDMR, Mureșan are 44 de ani și este vicepreședinte al Partidului Național Liberal și al Partidului Popular European (PPE). De profesie economist, este de 12 ani eurodeputat la Bruxelles.
A studiat la Academia de Studii Economice din București, și-a continuat studiile la Berlin. Mureșan a fost consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene. Înainte de a candida pentru un loc în Parlamentul European, a fost funcționar al legislativului comunitar, scrie HotNews.
Conform sursei citate, locul eligibil pentru Parlamentul European l-a obținut grație Elenei Băsescu, după ce fiica fostului președinte nu a mai dorit un mandat în PE.
În trecut, Mureșan a fost propus de Traian Băsescu și pentru funcția de premier. În 2018 a părăsit Partidul Mișcarea Populară și s-a înscris în PNL. Avea de atunci să ducă o luptă împotriva PSD, formațiune care l-a susținut în campania electorală pentru un nou mandat în PE.
Potrivit unui studiu al platformei de cercetare Eu Matrix, Siegfried Mureșan se clasa în 2024 pe locul 36 în topul celor mai influenți europarlamentari din actuala legislatură. Parlamentul European are 720 de eurodeputați.
De asemenea, Siegfried Mureșan a fost negociator-șef și raportor al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024, mai scrie HotNews.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: „Surprindere și dazamăgire”


Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că a luat act „cu surprindere şi dezamăgire de propunerea preşedintelui” pentru premier şi anunţă că a convocat o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat pentru a „analiza cu atenţie această propunere a dreptei”, scrie News.ro.
Şedinţa social-democraţilor va avea loc luni.
„Este greu de înţeles ce argumente a avut şeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureşan care, cu doar câteva zile înainte de această desemnare, făcea campanie feroce la Bruxelles împotriva propriei ţări pentru tăierea fondurilor europene. Trădarea nu poate face niciodată casă bună cu apărarea intereselor naţionale", a scris, joi, pe Facebook, Sorin Grindeanu, imediat după anunţul preşedintelui Nicuşor Dan cu privire la desemnarea unui nou premier.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Toporan Drujbaru Joi, 17 Septembrie 2026 15:36 213.233.110.*** Link la comentariu

De consemnat ca primarul nostru a participat la negocieri. Dacă l-ar fi desemnat pe el, ar fi făcut o Românie beton. Si Galatiul ar fi avut o șansă să se dezvolte ca un oraș normal.

postat de Un roman Joi, 17 Septembrie 2026 15:44 185.19.166.*** Link la comentariu

Cred că e cea mai bună desemnare de PM, pe care o putea face și chiar dacă e "dazamăgire" pentru Grindeanu, între cei doi e distanță mare. Primul are facultate, celălalt e un "încurcă-lume ".

postat de MM Joi, 17 Septembrie 2026 16:50 82.76.107.*** Link la comentariu

Hmm,nea primarele îi oțărât tare! Băi nea primare,ce mi-e podul de peste Dunăre,ce mi-e Galațiul din 2016, până-n prezent! VARZĂ totală!

postat de Radu Bogdan Joi, 17 Septembrie 2026 18:32 46.178.210.*** Link la comentariu

Betonel nu mai apuca alt mandat s-a saturat Galatiul de el O sa apara si ceva zboruri sau cutii cu pantofi curind

postat de legea e o smecherie cu care politicienii se joaca pe interes personal Joi, 17 Septembrie 2026 19:46 213.233.104.*** Link la comentariu

politicienii sint smecheri si cei cu salar minim si pensionarii mor de foame. legea se aplica doar lor, indexarea pensiilor, lege, e nebagata in seama. cum vor porcii de politicieni.

postat de sintem o tara distrusa de romani, hoti, escroci, golani. politicieni. politica a distrus tara. Joi, 17 Septembrie 2026 19:52 213.233.104.*** Link la comentariu

prim ministru in ROMANIA este si va fi un om rupt de realitatea vietii oamenilor. nici cu austeritate nu face dreptate. arde saracii. la bogati nu se baga. asta e ROMANIA, o tara distrusa de corupti.

postat de Mircea Vineri, 18 Septembrie 2026 04:20 5.13.138.*** Link la comentariu

„Zichfrid”, domnule Cuca?

postat de MIȘU Duminică, 20 Septembrie 2026 15:27 86.124.201.*** Link la comentariu

Un guvern de TRĂDĂTORI, MINCINOȘI ȘI HOȚI!!Nu am cuvinte despre neicanimeni ĂSTA numit! Este pentru fermieri, iar la Bruxelles a votat împotriva lor! HUOOO AȘA TRĂDĂTORI!!De UDMR nu mai spun!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.