O carte scrisă din dragoste pentru Galați, de Marius Chelaru - „Câinele negru”

Marius Chelaru, personalitate fascinantă a culturii contemporane, universală și românească, face prin acest volum, „Câinele negru” - amintind, prin titlu, dar și prin apelurile la o anumită iubire de înțelepciune, și de câinele lui Immanuel Kant - o declarație de dragoste surprinzătoare, poate, pentru unii, orașului Galați! Sau, poate mai exact, spiritului și… spiritelor Galaților!
Despre Marius Chelaru ar fi de ajuns dacă am aminti numai volumul „Poezia Orientului. Clasic și modern”, Ed. Timpul, Iași, 2008, carte de căpătâi. Dar domnia sa a publicat, în ţară şi peste hotare, alte peste 40 de cărţi de versuri, proză, eseuri, critice, traduceri, interviuri ş.a., a alcătuit o serie de antologii de poezie în română şi câteva limbi străine, creaţiile sale fiind traduse în peste 30 de limbi, având volume personale publicate în peste 20 de limbi, apărute la edituri din Franţa, Germania, Japonia, Turcia, Israel, Bulgaria, Macedonia ş.a. (după cum aflăm de pe site-ul Uniunii Scriitorilor),
Îndrăgostit a fost, printre altele și-a efectuat stagiul militar aici, i-ar dacă ar avea mai mult timp să-l iubească cum se cuvine, cu acte în regulă, vorba vine, Marius Chelaru ar putea fi un Jorge Luis Borges care a redescoperit un nou Buenos Aires, cu cuțitarii și dansatorii săi de tango.
Sau s-ar putea întrece c-un Mircea Eliade pe-o Mântuleasă din Țara de Jos a Moldovei! Dar n-ar fi prea târziu…
O tavernă dintr-un oraș dunărean
Prin cele opt proze ale „Câinelui negru” începutul este făcut cu eleganță, farmec, chiar magie!
Spune unul dintre personajele sale, unul dintre „spiritele” înviate sau inventate cu… magia literaturii, artei cuvintelor:
„- Vezi tu… magia este peste tot, este parte din noi, chiar dacă azi vă învață că așa ceva nu există, ori că este o prostie. Magia e de multe feluri. Ea te ajută să vezi lucrurile altfel, să vezi lumea dincolo de timp, să vezi…” (p.49)
Și Galațiul chiar este văzut ALTFEL, cu magia sa, dar împreună cu magia ARTEI, căreia i se oferă un rol important în ideatica cărții, deoarece, pentru a se sublinia Ceva, aproape sigur, un fragment care deschide cartea este prezent și pe coperta a IV-a:
„Fiecare crede ce vrea despre artă. Dar ea înseamnă pentru unii oameni, uneori, totul. Chiar totul.” Credința poate relativiza, Însemnarea poate defini și definitiva… un sens. Marius Chelaru alege pentru această carte… jocul (cultural), invitându-l și pe cititor, gălățean sau nu, să adere, să intre în mici călătorii întru timp sau întru mintea naratorului sau a interlocutorului naratorului. Aproape în orice caz din cele opt se materializează câte un personaj care pare să vină dintr-o lume sau din lumi paralele, unde călătoria în timp poate fi permisă. Este o artă… fantastică? Și da, și nu… Uneori vine din memoria… naratorului care se poate suprapune omului-scriitor sau nu, eseul contribuind la arhitectura cărții (pe arhitectură bazându-se), ca să nu spunem nimic și despre un anume lirism:
„E o amintire ciudată, poate, de acum, amestecată cu viul, dar și foarte… simplă, în felul ei. Un individ pe care l-am întâlnit într-o tavernă dintr-un oraș dunărean, Galați, probabil una dintre ultimele care mai respirau gâfâit în fața standardizării și «progresului», pe undeva prin zona portului, m-a dus într-o seară târzie la un fel de crâșmă.
Într-un fel, deși anii nu mă apasă chiar în felul acesta, sunt un dinozaur, un martor al unei lumi după care nimeni nu pare să plângă, deși înseamnă mai mult decât ar dori să recunoască oricare dintre noi. În primul rând, poate, înseamnă un pământ personalizat, cu străzi pe care le poți recunoaște, care sunt altfel decât oriunde, apoi casele. Casele! Chiar și arhitectura anapoda e mai bună, spun cei ca mine, decât una «bine gândită», «armonioasă», dar care este la fel și la Iași și la București și oriunde. De multe ori mă întreb dacă nu cumva m-am stins puțin câte puțin cu fiecare asemenea petic de timp care s-a topit în anonimatul «tipizării». Crâșme cu un aer de poveste, ateliere în care câțiva oameni continuau cu încăpățânare stranie să facă ceva care era din ce în ce mai puțin căutat, străzi pietruite zăgăzuite de case tip vagon în care se stinseseră suflete care își lăsaseră mărturie atârnate pe zid ultimele priviri.
Așa era și crâșma asta.” (p.6), numită „Câinele negru”, în Galați, în Piața Centrală, chiar la intrarea în ea dinspre Vest, pe Strada Tecuci, fiind, cu siguranță mai anii trecuți, și un magazin de vopseluri și alte asemenea, numit tot „Câinele negru”, dacă o mai fi existând și el. Deoarece crâșma este, măcar scriitoricește, dărâmată:
„Câinele negru fusese dărâmat ca să fie extinsă piața. Nimeni nu știa nimic despre crâșmar și tablourile lui. Nici despre Pasadena. Unii spuneau că auziseră, parcă, ceva…” (p.9) Crâșmarul și tatăl lui, tot crâșmar, pictaseră, Pasadena era fiica și nepoata, se schițează și o poveste de dragoste imposibilă. Scriitorul se joacă cu ambiguitățile, le ridică aproape la nivel de personaje, ruinele, tradiție în literatura română, își revendică și ele statut nobil ontologic, „Poarta turcească”, fostă poartă de han, fiind în prim plan, ca și fostul vas „Libertatea”, astăzi, pe mările și oceanele lumii, sub denumirea de „Nahlin”, alte clădiri fiind răsfățate, precum cea care a găzduit fosta Comisie Europeană a Dunării, astăzi Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, gara veche CFR, Gara Fluvială, restaurantele, parcurile nefiind nici ele uitate, ca și hotelurile (de la Metropol, Bristol, la Dunărea… Ibis), oh, este amintit și vechiul anticariat, azi dispărut, de la parterul unui bloc de lângă teatru (p.46), o, tempora, fostul magazin universal „Modern”, ori splaiul cunoscut de toți precum Faleza…
Un Galați magic, al unui magician al cuvintelor
În aproape altă ordine de idei, pentru că un capitol chiar se intitulează „Despre teatru, despre oameni și vremuri de altădată, despre frumusețe”, chiar este o carte despre Frumusețe, Frumosul Galaților și dacă Titu Maiorescu scria că „Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul; în deosebire de știință, care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă.”, cuvintele, materia sensibilă a scriitorului, ne lasă un Galați magic, al unui magician al cuvintelor, în care timpurile, cu oamenii lor, se pot suprapune; un Galați înrudit cu Constantinopolul sau, dacă vreți, cu Istanbulul, cu Thessaloniki, Pireu, o altă citadelă a Levantului, între Orient și Occident (ceea ce ne este confirmat și de recentele legende „gălățene” ale lui Roberto Iacomi)... Un personaj masculin, „un domn în vârstă, elegant, îmbrăcat mai mult retro, sprijinit într-un baston vechi, sofisticat, cu capul sculptat”, amintind de regretatul Paul Păltănea, în textul „Și azi, și altădată, la gară”, spune ceva de parfumul „de Levant”!
Prin acest volum, Marius Chelaru intră în istoria Galațiului, făcând și istorie culturală, alăturându-se unor personalități marcante, care, spiritual, vor fi mereu legate de aceste meleaguri și… spirite, chiar dacă nu au locuit foarte mult, la modul oficial, doar au trecut cumva în fugă, nu doar s-au născut pe aici: acum mă gândesc sau îmi vin în minte personalități precum Idel Ianchelevici - cu o ucenicie prilejuită la Galați tot de satisfacerea stagiului militar, George Apostu, Ingo Glass - unul dintre întemeietorii Muzeului de Artă Vizuală Contemporană din Galați, ambii ultimi doi menționați cu lucrări dăruite Falezei Galați, Sabin Bălașa - care ne-a lăsat moștenire două fresce în stilul său inconfundabil, în spațiul cultural Daniel Spoerri, Hortensia Papadat-Bengescu, de la a cărei naștere vom sărbători - la 8 decembrie 2026 - 150 de ani, care a scris o piesă de teatru a cărei acțiune este, parțial, în Galați, Edgar și Sebastian Reichmann, Iosif Ivanovici, care ne-a dăruit „Valurile Dunării”, Valentin Gheorghiu, cumva indirect Sergiu Celibidache, Constant Tonegaru, Konrad Bercovici, Nina Cassian, menționatul Dimitrie Cantemir ș.a.m.d.
Marius Chelaru, „Câinele negru”, Ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2026





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.