Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ambasada SUA ne invită la film, la Muzeul de Artă Vizuală

Ambasada SUA ne invită la film, la Muzeul de Artă Vizuală

O proiecție specială a filmului artistic american „Tânărul Washington” („Young Washington”) va avea loc luni, 28 septembrie, ora 18:00, la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.

Evenimentul, posibil datorită parteneriatului dintre Ambasada SUA și Muzeul de Artă Vizuală Galați, face parte din seria de manifestări care marchează 250 de ani de la Independența Statelor Unite.

Oferind o incursiune în viața ambițiosului și rebelului tânăr George Washington, înainte ca acesta să devină primul președinte al Statelor Unite, producţia a avut premiera în Statele Unite în luna iulie a acestui an şi nu a fost difuzat încă în România prin marii distribuitori de filme.

Din distribuție fac parte nume celebre precum William Franklyn-Miller (cunoscut din serialul „Familia Medici: Conducătorii Florenței”), Mary-Louise Parker („The Institute”, „Ierburi/Weeds”), Kelsey Grammer („Cheers”, „Frasier”), Andy Serkis („The Lord of the Rings”, „Planeta Maimuțelor/Planet of the Apes”) și Ben Kingsley („Gandhi”, „Schindler's List”).

După proiecție, atașatul cultural al Ambasadei SUA, Tabatha Fairclough, va purta o discuție cu publicul pe tema filmului.Accesul este liber și gratuit pentru public în limita locurilor disponibile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.