„Visul american”: Până la 70 de liceeni români pot studia gratuit un an în SUA

Liceenii gălățeni se pot înscrie în programul FLEX Global 2027-2028, care le oferă posibilitatea de a studia timp de un an școlar în Statele Unite ale Americii. Înscrierile sunt deschise până pe 22 octombrie 2026.
Prin acest program, elevii români au ocazia să studieze timp de un an într-un liceu american, să locuiască la o familie-gazdă verificată în prealabil și să cunoască îndeaproape cultura și viața de zi cu zi din Statele Unite. Până la 70 de liceeni români vor putea participa la acest program în anul școlar 2027-2028.
Cine poate aplica pentru FLEX Global
Sunt eligibili elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, născuți între 15 iulie 2009 și 15 iulie 2012. Aceștia trebuie să frecventeze cursurile unui liceu din România, să aibă rezultate bune la învățătură, să cunoască limba engleză și să îndeplinească toate condițiile pentru obținerea vizei americane.
Procesul de selecție se desfășoară în trei etape. Mai întâi, elevii trebuie să completeze o aplicație online și să răspundă la trei întrebări sub formă de eseu, după care urmează un test de limba engleză. Cei care trec de primele etape vor participa la interviuri individuale și de grup și vor avea de completat documente și eseuri suplimentare.
Ce cheltuieli sunt acoperite
Programul este gratuit și acoperă transportul dus-întors, înscrierea la un liceu american și cazarea la o familie-gazdă verificată. Elevii selectați primesc și o alocație lunară pentru cheltuieli personale și activități sociale, precum și asigurare medicală, cu excepția afecțiunilor preexistente și a serviciilor stomatologice.
Participanții vor pleca în Statele Unite în august 2027 și se vor întoarce în România în mai sau iunie 2028.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.