Elevii pot schimba comunitățile în care trăiesc prin proiectele lor. Detaliile concursului

Elevii de liceu care își doresc să schimbe în bine comunitățile în care trăiesc au șansa de a-și transforma ideile în proiecte concrete.
Aceștia se pot înscrie la cea de-a XVI-a ediție a concursului național „Lider European”, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Participarea este gratuită
Participarea este gratuită, iar profesorii și elevii se pot înscrie până pe 14 octombrie la întâlnirea online de informare și pregătire, programată pentru 15 octombrie, de la ora 10:00, potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România.
„Tinerilor li se spune adesea că vor schimba lumea într-o zi. «Lider European» le propune să înceapă acum: să găsească o problemă din comunitatea lor, să adune oameni în jurul ei şi să o rezolve. Aşa arată Europa pe care o construim împreună”, a declarat Mara Roman, Şefa interimară a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, conform News.ro.
Peste 2.000 de elevi și profesori au participat, anul trecut, la întâlnirea online de informare, iar peste 300 de echipe s-au înscris în competiție. La concurs pot participa elevii din clasele a IX-a – a XII-a, în echipe de câte patru, fiecare coordonată de un profesor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.