165 de calculatoare recondiționate ajung în școli, ONG-uri și centre sociale din județul Galați

Douăsprezece instituții și organizații din județul Galați vor primi 165 de calculatoare recondiționate, prin programul „Dăm Click pe România 2026”, organizat de asociația Ateliere Fără Frontiere. Calculatoarele vor ajunge în școli, grădinițe și centre sociale, unde vor putea fi folosite de copii, profesori și persoane care au nevoie de sprijin.
La nivel național, 203 organizații au fost selectate pentru a primi, în total, 3.000 de calculatoare recondiționate. Inițial, erau disponibile 2.500 de echipamente, însă numărul acestora a fost suplimentat, după ce organizațiile înscrise în program au solicitat peste 4.000 de calculatoare.
Programul urmărește să sprijine comunitățile care au acces limitat la tehnologie prin reutilizarea echipamentelor IT care au fost colectate și reparate. Instituțiile care nu au fost selectate vor putea participa la un nou apel de înscrieri, programat pentru ianuarie 2027.
În județul Galați, calculatoarele vor ajunge la următoarele instituții și organizații:
- Asociația Autism Matca
- Asociația Rromilor „Împreună Progresăm Un Nou Răsărit”
- DGASPC Galați, CIA Maria
- DGASPC Galați, CIAPAD Nr. 1
- DGASPC Galați, CIAPAD Elena, Târgu Bujor
- DGASPC Galați, CIAPAD Nr. 2
- Fundația Inimă de Copil
- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 Galați
- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 39 Galați
- Școala Gimnazială Nr. 1 Matca
- Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” Galați
- Școala Gimnazială „Sf. Trei Ierarhi” din Hanu Conachi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.