Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălățenii care vor rămâne fără curent electric în următoarele zile

Gălățenii care vor rămâne fără curent electric în următoarele zile

Mai multe zone din municipiul Galați și din județ vor rămâne fără energie electrică săptămâna aceasta, în perioada 19-22 octombrie, din cauza lucrărilor programate la rețelele de distribuție. 

Luni, 19 octombrie, sunt anunțate întreruperi de curent în municipiul Tecuci. Între orele 9.00 și 15.00, vor fi afectați consumatori de pe strada Cuza Vodă, pe anumite porțiuni.

Marți, 20 octombrie
, lucrările ajung și în municipiul Galați. Între orele 8.00 și 16.00, întreruperile vor afecta consumatori de pe Aleea Morilor, strada Brăilei, între Morilor și Alexandru Cernat, precum și zona Băncii Transilvania, Biroului Notarului Nazare și Casei de Cultură a Sindicatelor. Vor fi afectați și consumatori de pe strada general Alexandru Cernat, între Brăilei și Kogălniceanu, strada Morilor, între Brăilei și Zorilor, zona Morilor Residence și strada Zorilor.
Tot marți, între orele 9.00 și 12.00, vor fi întreruperi de curent în Târgu Bujor, în zona cuprinsă între Centru și Poliție, inclusiv în zona Cenaclului, a magazinului Profi și a Casei Veronica Micle.
Tot pe 20 octombrie, între orele 9.00 și 15.00, vor fi afectați consumatori din satul Corod, pe anumite porțiuni. În aceeași zi, dar între orele 12.00 și 16.00, sunt programate întreruperi în localitatea Roșcani, în întregime, în Oancea, inclusiv în zona Vămii, în Slobozia Oancea, precum și în zona Pichet din Rogojeni.

Miercuri, 21 octombrie
, lucrările continuă în Tecuci. Între orele 9.00 și 15.00, vor fi afectați consumatori de pe străzile 1 Decembrie 1918 și Cuza Vodă, pe anumite porțiuni.

Joi, 22 octombrie
, întreruperile de curent sunt programate în satul Furcenii Noi, comuna Cosmești, între orele 9.00 și 15.00.
Consumatorii din zonele vizate sunt sfătuiți să țină cont de intervalele anunțate și să își planifice activitățile în funcție de programul întreruperilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Levis Tolstoi Luni, 19 Octombrie 2026 12:53 89.136.4.*** Link la comentariu

Neinteresant,e la țară.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.