Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Euro a crescut față de miercurea trecută cu 2 bani

Euro a crescut față de miercurea trecută cu 2 bani

În ultimele zile se observă o tendință de apropiere a leului de maximul istoric de 5,3527 lei atins în 6 octombrie, pe fondul ieșirilor de capital străin, dar și a neîncrederii arătate în piața locală față de performanța Guvernului PSD, ceea ce a ridicat randamentul obligațiunilor românești cu scadența la 10 ani la 7,20%.

Cotațiile la care s-a tranzacționat euro au urcat la 5,349 – 5,352 lei, astfel că media monedei unice a crescut de la 5,3487 la 5,3495 lei, mai mult cu doi bani față de acum o săptămână.

Sondajul realizat în septembrie de CFA România estimează menținerea pe o pantă descendentă a monedei naționale. Pentru orizontul de 6 luni, analiștii anticipează o evoluție pozitivă a monedei naționale față de cea unică, în condițiile în care se estimează o scădere a inflației, iar valoarea medie a euro este văzută la 5,3246 lei, față de 5,3122 lei la sondajul din august. Pentru octombrie 2027 se anticipează însă o creștere a cursului mediu al monedei unice la 5,3893 lei, valoare care depășește anticiparea precedentă care a fost de 5,3628 lei.

Se continuă astfel evoluția actuală a leului care s-a depreciat față de începutul anului cu 5%. O evoluție asemănătoare are la nivel regional zlotul polonez care a pierdut circa 4,4%, în timp ce coroana ceha s-a depreciat cu 0,8%. Singurul câștigător este forintul maghiar cu 5,2%, care a beneficiat de schimbarea guvernului și a politicii de depreciere impusă de banca centrală.

Scumpirea dobânzilor la care se împrumută Ministerul de Finanțe s-a reflectat și în creșterea modestă a indicilor ROBOR.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,09%. Însă, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,14 la 6,15%, iar cel la 12 luni de la 6,19 la 6,20%.

Reluarea negocierilor pentru încheierea conflictului din Golful Persic, ce a fost însoțită de o scădere a prețului la țiței, a adus o scădere a euro la 1,1113 – 1,1139 dolari, cu câteva ore înainte de decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane.

În piața locală, cursul dolarului a urcat de la 4,7977 la 4,8088 lei, față de 4,7489 lei, la jumătatea săptămânii trecute.

Media francului elvețian s-a retras marginal miercurea aceasta la 5,7911 lei, față de 5,7547 lei, în urmă cu o săptămână.

Creșterea inflației din Regatul Unit care ar putea impune Băncii Angliei o decizie de majorare a dobânzi a impulsionat cererea de liră sterlină, al cărei curs a urcat vinerea trecută la un maxim istoric de 6,3909 lei, pentru ca miercurea aceasta media să fie stabilită la 6,3848 lei.

După ce a atins la începutul acestei săptămâni minimul ultimelor aproape trei luni, prețul gramului de aur a urcat de la 619,0144 lei la 625,4250 lei, față de 629,3552 lei, miercurea trecută. Evoluția s-a datorat aprecierii monedei americane și a metalului galben la 4.027 – 4.072 dolari/uncie.

Bitcoin a testat de la sfârșitul săptămânii trecute atingerea pragului de 79.000 dolari și se tranzacționa miercurea aceasta în culoarul 80.340 – 81.630 dolari, în timp ce ethereum fluctua între 2.320 și 2.380 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.