Motociclist rănit în urma unui accident rutier
Un motociclist a ajuns la spital marți, 7 martie, în urma unui impact cu o mașină condusă de o femeie, în vârstă de 43 de ani. Polițiștii de la fața locului au stabilit că femeia, în timp ce conducea pe strada Portului, având direcția de deplasare dinspre strada Navelor către strada Ana Ipătescu, a efectuat o manevră de viraj la stânga, cu intenția de a intra în curtea unei unități de învățământ. În urma manevrei efectuate, bărbatul, care conducea regulamentar o motocicletă din sensul opus de mers, încercând să evite impactul cu acest autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă. Motociclistul a fost rănit uşor, fiind transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate. La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.