A încercat să treacă vama cu o asigurare falsă
Un șofer, în vârstă de 42 de ani, a fost depistat cu o asigurare falsă la controlul de frontieră. Bărbatul, din Ucraina, s-a prezentat marți, 16 mai, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier, pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui ansamblu de vehicule, format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip Carte Verde prezentate, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals. În cauză, se efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.