A vrut să iasă din ţară cu un autoturism radiat din circulație
Poliţiştii de frontieră din Galați au avut surpriza să constate că un cetățean român voia să iasă din țară cu un autoturism radiat din circulație. Isprava s-a produs chiar în ziua în care omul a primit certificatul de radiere a mașinii. Astfel, pe 24 august, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieşi din ţară un cetățean român de 25 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România. Existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului, polițiștii de frontieră au făcut verificări și au descoperit că mașina este radiată din circulaţie începând cu data de 24.08.2023. "Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul a fost radiat din circulație, deși pe timpul cercetărilor le-a prezentat polițiștilor certificatul de radiere. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Iași, Denisa Mihaela Lazăr.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.