A intrat cu mașina pe contrasens
Două persoane vor avea nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost victimele unui accident rutier. Miercuri dimineață, 15 noiembrie, în jurul orei 08,00, pe bulevardul Marea Unire, din municipiul Galați, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane. Oamenii legii sosiți la eveniment au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe Faleza Superioară, dinspre strada Uzina de Apă către strada Regiment 11 Siret, o femeie, de 42 de ani, din comuna Braniștea, a pierdut controlul direcției, când a ajuns în curba din zona Grădinii Botanice, pătrunzând pe contrasens. Autoturismul femeii s-a izbit de un alt autovehicul, condus regulamentar de un gălățean de 42 de ani. „În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului și a unei femei, de 49 de ani, pasageră în primul autoturism. Persoanele rănite au fost preluate și transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, explică agent șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.