Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accident rutier cu trei victime în județul Galați

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost victimele unui accident rutier, produs joi, 1 februarie, pe DE 581, în județul Galați
Astfel, în prima zi a lui februarie, polițiștii Serviciului Rutier Galați au fost solicitați să intervină pentru a dezlega ițele unui accident rutier produs pe DE581, în comuna Munteni, din județul Galați. Oamenii legii au stabilit că un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Bârlad către Tecuci, în dreptul km 30+400m, a încercat să depășească un alt autoturism, intrând în coliziune frontală cu o altă mașină care venea din sens opus. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, conducătorul auto, de 23 de ani, și alți doi bărbați, de 49 și 44 de ani, pasageri în autoturismul care se deplasa din sens opus.

„Aceștia au fost preluați de către echipajele medicale sosite la fața locului și transportați la Spitalul Municipal «Anton Cincu» din Tecuci, fiind ulterior transferați la Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sfântul Apostol Andrei» Galați, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Galați, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat comisar-șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție  Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.