Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alcoolizat bine, la volan pe drumurile publice

După ce a fost depistat de polițiști băut în trafic, un șofer va da socoteală în fața legii pentru cutezanța sa. Astfel, pe  31 martie, în jurul orei 22,30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Berești au depistat în trafic, pe raza localității Bălăbănești, din Galați, un bărbat, de 59 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

„La testarea alcoolscop, valoarea indicată a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.  În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, explică agent șef-principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.