Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pericol public îndepărtat de polițistii de frontieră

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați Rutier au descoperit asupra unui cetăţean ucrainean, șofer al unui automarfar, un permis de conducere fals

Şoferul, ajuns la graniţă pe 10 iulie, în jurul orei 8.30, a solicitat efectuarea formalităților de control pentru ieșirea din țară. În vârstă de 39 de ani, bărbatul se afla la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Ucraina. El a prezentat la control un permis de conducere având caracteristici specifice celor eliberate de autoritățile din Ucraina, având imprimate datele şi fotografia sa. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări şi au stabilit că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total. În cauză, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, precum și pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a lua măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.