Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La volanul unui camion, fără a avea acest drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați efectuează cercetări cu privire la un șofer de automarfar, cu cetățenie ucraineană, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals. Așadar, descoperirea a fost făcută pe 11 august, în jurul orei 21,45, când la frontieră s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din România, un bărbat, de 52 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un autocamion și o semiremorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Ucraina. La controlul de frontieră, șoferul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, și un certificat de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri, cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competenţă profesională, oamenii legii de la frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.