Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La volan, fără permis corespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deși permisul de conducere pe care îl avea omul nu îi dădea dreptul să circule pe drumurile publice. Astfel, pe 13 noiembrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat, pentru controlul obişnuit la intrarea în ţară, un bărbat cu cetățenie română și moldovenească, de 28 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă. Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile B și B1, categorie/subcategorie necorespunzătoare ansamblului pe care îl conducea.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care vor fi dispuse.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.