Flagrant amoros înainte de Revelion
* Stop cadru. Răzvan Simion şi Cătălin Oprişan, ca pensionarii sub păturică, şi, între ei, popoul dodoloţ al unei dudui care tocmai se aplecase peste marginea canapelei, în vreme ce Dani Oţil se străduia, cu privirea, să ţintească obiectivul camerei de filmare şi nu… spectacolul de sub nasul lui. Nimic indecent în toată scena petrecută la "Neaţa"! Juna care a uitat să îmbrace şi altceva în afară de puloveraşul roşu era una dintre dansatoarele Sylviei! Şi ca să nu-i fie rece, s-a aplecat să ia din spatele canapelei o blăniţă, să şi-o pună pe genunchi! "Ne negociem după, da? Totul e de vânzare! Da’ e scump, că de sărbători totul e mai scump!", a explicat Sylvia. Desigur, era vorba preţul blăniţei! La ce v-aţi gândit, păcătoşilor?!
Păcatul l-am văzut dimineaţă, la ştirile România TV, surprins de paparazzi Cancan într-un restaurant: Marian Ionescu, liderul trupei "Direcţia 5", sărutându-se în rafale, timp de 10 secunde, cu Alina Crişan. Micul detaliu este că Marian Ionescu e un pic însurat cu altă vedetă, Octavia Geamănu, cu care are şi un copil. Da’ nu-i aşa, de Anul Nou, cele rele să se spele, cele bune să se-adune! La televizor, desigur!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.