Eurovision: Multă pleavă şi-olecuţă de grâu
* Cine i-a frânt aripile lui Mihăiţă? "Toată lumea vorbea despre asta: "Ce picioare frumoase are solista!". Da’ ştiţi, eu şi cânt!", îşi mărturisea frustrarea, Cristina Caramarcu, vocea "The Humans". Despre frustrarea lui Mihai Trăistariu ce să mai spun? După momentul său de pe scenă, artistul a ţinut să spună că tocmai a bifat un record personal: a noua participare la Eurovision. Mă uitam la aripile albe pe care şi le desenase pe frunte, la aripile negre şi frânte care cădeau din ochi, în chip de lacrimi, pe obrazul dansatorului şi la aripile de voal pe care le tot zburătăcise pe scenă dansatoarea. "Aripile sunt biletul meu spre Lisabona", spunea încrezător Mihai. Bietul de el! Pe scenă a avut de toate: voce, coregrafie, metaforă… mai puţin piesă! Dovadă cele 1.165 de voturi pe care le-a obţinut, din partea publicului, cântecul lui, "Heaven", clasându-se abia pe locul al şaptelea. Ce-i drept şi competiţia a fost, metaforic vorbind, multă pleavă muzicală, şi-olecuţă de grâu. Revenind la Mihai, e admirabilă perseverenţa cu care se prezintă la selecţiile naţionale Eurovision. Şi cred că artistul merită un destin artistic mai bun! Dar uneori, în viaţă, e bine să te mai şi opreşti!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.