Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gol puşcă, scos în uliţă ca să-l vadă vecinii

* Amintiri de la scăldat. Era copil, afară era cald şi frumos, şi fusese lăsat acasă cu o misiune importantă: să aibă grijă de bobocii de gâscă, să-i mute la umbră ca să nu-i dogorească soarele. Dar cum din depărtare se auzeau chiotele copiilor care se scăldau în apa Cracăului, Vasile Muraru a mutat, preventiv, gâsca pe unde bănuia că va fi umbră şi-a tulit-o la scăldat. Unde-a stat până la gonit spre casă o ploaie cu bulbuci. Acasă, nenorocire: bobocii zăceau întinşi pe jos fără suflare!

„Stai mamă acuma-i învii!”, a mai apucat să strige când mama lui l-a găsit cu sânul plin de boboci, luptându-se să le facă respiraţie gură la gură! „Mi-a înecat peste 40 de boboci, toţi mici de-o zi. În seama lui au fost lăsaţi! I-a băgat în sân pe toţi, că-i învie! Ce să învie dacă ei erau morţi?! Cu vreo doi-trii i-am dat în cap. L-am prins, l-am dezbrăcat! Stătea parcă era mort. Peste gard! Sai peste gard, să te vadă toată lumea că ai fost obraznic şi-ai făcut rău!”, a povestit cu năduf mama actorului, care şi acum după atâta amar de vreme, tot mai e supărată pe isprava fiului. O ispravă pe care cei doi au povestit-o, cu umor, la „Aici eu sunt vedeta”, la Antena 1.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.