Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum a ajuns Fuego pe scena Eurovision

* Unduiri cu foc. Ştiam că România va urca pe scena semifinalei Eurovision abia în această seară, dar, recunosc, am ciulit urechile ca lupul când am auzit de „Fuego”. Mă şi întrebam dacă o fi vorba de al nostru Paulică Surugiu, să le zică duios „Casa părintească nu se vinde”, să lăcrimeze fragilul Salvador Sobral de emoţie. Când colo, ce să vezi? Shakira, într-o variantă mai tânără şi mai focoasă! Eleni Foureira, reprezentanta Ciprului, frumoasă de să-ţi taie răsuflarea, unduindu-se ca o şerpoaică, într-o salopetă mulată, strălucitoare ca focul, cu vedere la buric. Foc, că doar despre „Fuego” cânta. Mă rog, i-a mai scăpat ei vocea printre note, dar ce mai conta la un asemenea spectacol încins ca să nu spun incendiar?
Mie mi-a plăcut cel mai mult piesa atipică a Israelului, jucăuşa Netta, şi mi-a făcut piele de găină cu „La Forza” ei reprezentanta Estoniei, Elina Nechayeva. Jos pălăria pentru finlandeza Saara Aalto! E o treabă să cânţi perfect suspendată cu capul în jos! Şi mi-a părut rău de belarusul Alekseev şi ai lui trandafiri! Merita un loc în Finală! Dar acum nu mai contează decât România! Hai The Humans! Hai Cristina!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.