La fete nu le dai porc, le dai Porsche
* Gust. "Eu ştiu cu modelele, am trăit printre ele. Am învăţat cum mănâncă şi mai ales ce mănâncă! La fete nu le dai porc, le dai Porsche!", aşa filozofa Cătălin Scărlătescu, la "Chefi la cuţite", în timp ce bucătarii lui şi ai celorlalţi doi chefi, Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea, se străduiau să prepare ceva care să cucerească papilele gustative ale delicatelor manechine. Tinere, rafinate, dar mai ales înfometate, modelele au înfulecat fără să facă mofturi tot din farfurie. Însă pe gustul lor a fost preparatul lui Scărlătescu, spre stupoarea, ca să nu spun oroarea chefilor Bontea şi Dumitrescu: "N-ai cum să mănânci talpa aia de pantofi! Era necomestibilă! Pingea! Porumbelul acela nu că era doar tare, era şi mort! Nu mâncai decât piure şi ceapă!"/ "Nici manechinele nu mai sunt ce erau odată, sincer! Dezamăgitor! Manechine-n pana mea! Dacă le dai tocană de ceapă şi piure de cartofi, câştigi! Faci fonfleuri în farfurie, nu merge!". Ei bine, fetelor le-a plăcut tălpica, adică pieptul de porumbel! În fond, gusturile nu se discută. Nici manifestările unei bucătărese, care, de fericire, şi-a descheiat tunica şi s-a arătat în splendoarea sutienului negru în care nici sânii n-au rezitat. De entuziasm.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.