Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Simplitatea marilor campioni

* Sancho Panza Drăgulescu. "Don Quijote, maestrul meu, o să mă înveţe astăzi să călăresc. Că Sancho Panza, săracul, numai mârţoage şi numai catâri şi măgari a călărit până acum!", a mărturisit legendarul gimnast Marian Drăgulescu, în rol de Sancho Panza, îngenuncheat în faţa "maestrului" David Puicea, în vârstă de 12 ani, de la care aştepta lecţia de "călărie" la cal cu mânere. Puştiul, campion şi vicecampion naţional la gimnastică artistică, i-a arătat cu brio legendarului gimnast cum să "strunească" nărăvaşul aparat. Iar Marian Drăgulescu, jucând admirabil stângăcia, şi-a parodiat execuţiile cu care a cucerit salbe de medalii. Totul pentru un număr plin de performanţă şi de umor, pe scena concursului "Next Star", de la Antena 1.

Mărturisesc că am urmărit cu drag momentul şi mi-am amintit de reclama în care Simona Halep încearcă toate sporturile posibile, în numele promovării unei idei: aceea de a face mişcare. E uimitoare simplitatea, deschiderea marilor campioni, ale căror performanţe au înălţat drapelul României pe acordurile Imnului Naţional. Şi concluzia apare mai vie ca oricând: doar proştii plesnesc de seriozitate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.