Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Când îţi place mâncarea mai mult decât îţi plac oamenii

* Jos măştile! "Şi ţie îţi place mâncarea mai mult decât oamenii?", a fost întrebarea pe care am auzit-o la "Asia Express - Drumul Elefantului", reality show-ul Antenei 1. O întrebare care m-a pus pe gânduri, mai ales că răspunsul celui întrebat a fost afirmativ. Ce-i drept, cursa nebunească la care sunt supuşi concurenţii a ajuns în faza "demascării". De pildă, Jojo, care până acum părea zâna bună şi iubitoare, fără frustări, fără ranchiună şi fără invidii, şi-a ieşit din pepeni şi a acuzat direct o echipă că trişează în mod constant. Aceeaşi echipă despre care, până atunci, spusese îngăduitoare că s-a descurcat "cum a putut fiecare, că nu era pe pricepere". Ba mai mult, Jojo a şi încheiat tirul acuzaţiilor în mod ameninţător: "Sparta! Atât vă zic! Din acest moment, Sparta!". Sparta sau nu, cea mai dificilă dintre probele la care au fost supuşi concurenţii mi s-a părut o ecuaţie complicată, cu radicali şi alte coşmaruri matematice. Însă îi aşteaptă India, unde, potrivit promourilor emisiunii, vor avea parte de o încercare dificilă: să bea urină de la sfânta vacă…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.