Până căţeaua nu ridică coada…
*Minoră. „Consider că nu sunt vinovat! S-a găsit o poză cu ea în telefonul meu, care a fost trimisă de ea pe WhatsApp. Dacă instanţa hotărăşte că sunt vinovat, accept, asta e, respect că n-am încotro. Am fost foarte credul, în rest n-am nicio parte de vină. De ce e ilegal dacă avea 16 ani? Poate să aibă copii, poate să întemeieze o familie! N-am ştiut că puteam să şterg alea două poze şi…”, declara joi seara, într-un impresionant reportaj la „Starea Naţiei”, primarul comunei Șotrile, din județul Prahova, condamnat în primă instanţă pentru pornografie infantilă și sex cu o minoră. Trec peste faptul că minora e nepoata fostului primar al comunei, şi mă crucesc auzind ce spun oamenii satului despre isprava primului gospodar: „A fost o greşeală, deci n-a fost de la dânsul! Că dacă nici fata n-a vrut, nici domnu’ primar poate nu se dădea la ea! N-a fost mică, n-avea cinci ani ca să-şi dea cu seama ce face!” - „Nu are nicio vină primarul că fiecare suntem oameni, fiecare ne distrăm, avem puterea de convingere” – „Nu mă interesează, nu e de vină nimeni!” – „Căţeaua până nu ridică coada cânele nu să dă la ea! Da pe mine nu mă interesează! De ce fata a acceptat dacă n-a vrut? De ce te-ai încurcat dacă erai minoră?”. Fără comentarii...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.