Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O Barbie de nota zece. La bacalaureat

* Filosofii cu botox. Am prejudecăţi. Când am auzit că la "Răi, da buni" vine "Barbie de România", mă aşteptam la tipica apariţie sexy, cu trup frumos, păr lung şi minte scurtă. Când Mihai Morar, amfitrionul emisiunii, a numit-o "milionăreasă", mi-au scrâşnit neuronii. Dar surpriza abia avea să urmeze: "Sunt un om care a muncit pentru ceea ce are. Am avut noroc de nişte părinţi extraordinari. Părinţii mei nu mi-au pus în mână nicio o afacere, nicio maşină de lux, nicio casă senzaţională, mi-au dat mult mai mult. Dacă mi-ar fi dat o maşină sau o casă probabil că aceste bunuri s-ar fi putut pierde, dar ei mi-au dat ceea ce voi avea toată viaţa: în primul rând educaţie. Tatăl meu, care e doctor în filosofie, m-a învăţat că dincolo de încercări există soluţii. Cărţile m-au format ca om", a povestit "Barbie". A luat zece pe linie la bacalaureatul susţinut la cinci materii. Şi a intrat la Psihologie în primii zece, cu o concurenţă de 28 pe loc, fără o oră de meditaţie. A vorbit deschis despre operaţii estetice, despre căutări şi a conchis că "Viaţa ne dă cât merităm". Până ieri nu ştiam nimic despre ea. O cheamă Diana Bianca şi este proprietara a trei clinici de înfrumuseţare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.