Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fie puşcăria cât de grea, tot mai bine o faci în ţara ta!

* Se întorc penalii acasă. "Elena Udrea este o personalitate care ar trebui să revină pe scena politică. Va reveni în politică nu ştiu dacă în calitate de candidată, dar sigur va reveni. Rar am văzut, nici măcar la un bărbat, ambiţia asta de a pica, de a se ridica. E un om pe care numai dacă-l ghilotinezi se linişteşte. E deţinătoarea unor secrete pentru care e bine să-i asiguri protecţie", perora Ion Cristoiu, ieri-dimineaţă, la ştirile România Tv, despre revenirea în ţară a Elenei Udrea. Mă întreb, uneori, dacă Ion Cristoiu se mai priveşte singur în ochi în oglindă şi dacă e mândru de ceea ce vede şi spune. În fine, mă surprinde că revenirea în ţară a unei fugare, aşa cum este considerată Udrea, nu a fost "salutată" de minunatele noastre autorităţi. Care au aflat desigur, de la televizor. Îmi vine să cred că ar putea intra în România şi Bin Laden, dacă ar mai trăi, şi ai noştri n-ar avea habar. Însă după experienţa costaricană în puşcărie nu pot să o condamn că, dacă e să fie încarcerată, fosta ministră ar prefera pe pământ natal. Nu de alta, dar fie puşcăria cât de grea, tot mai bine o faci în ţara ta!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.