Cât de mare va fi ”Sacrificiul” Oanei Zăvoranu
* Reciclarea vedetelor apuse. N-aş putea spune că mi-e dor de vremurile în care Oana Zăvoranu răcnea dogit prin telenovelele Pro Tv "Eşti soarele meu, eşti viaţa mea! Eşti aerul pe care îl respir", de urlau câinii a pustiu. Şi nici că-mi lipsesc replicile ei ţâfnoase: "Mă vezi cu ciungă-n păr?!". O lungă bucată de vreme, Oana Zăvoranu a jucat în propriul reality-show ieftin, cu accente de circ şi telenovelă veche, promiţând sistematic o revenire spectaculoasă pe micul ecran, cu un proiect personal de anvergură. Revenire care s-a tot lăsat amânată. Iată însă că soarta îi surâde, graţie noii producţii cu care Antena 1 ne ameninţă în această toamnă: serialul "Sacrificiul". "Diva" va fi Oana Zăvoranu, care joacă rolul unei cunoscute prezentatoare de televiziune retrase din viaţa socială, cu un iubit mai tânăr, care o iubeşte enorm. Şi care nu-i iese din cuvânt şi vrea s-o vadă mereu fericită, în casa spectaculoasă în care locuiesc, pe malul unui lac cu o priveliște cu adevărat regală. Începutul sună bine, ce să zic, dar pariez pe un final scandalos şi tragic. Doar vorbim de Oana Zăvoranu, nu-i aşa?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.