De-a alba-neagra cu viaţa şi moartea

* Neputinţa în formă continuată. „Alexandra şi Luiza trăiesc!”, este vestea care, cel puţin o dată la câteva zile, dacă nu mai des, mă face să tresar şi să dau sonorul televizorului mai tare. Nici nu mai contează care post de televiziune titrează pe ecran această afirmaţie. Speranţa că voi afla, în sfârşit, o ştire reală e mai puternică decât tot amalgamul de speculaţii, fabulaţii şi supoziţii pe temă dată la care asistăm cu toţii de prea multă vreme. În fiecare zi, avem parte de aceleaşi reportaje lungi, repetitive, în care anchetatorii caută acul în carul cu fân. Probabil alt ac în cu totul alt car cu fân, pentru că până acum tot ar fi găsit ceva concret. Neputinţă în formă continuată şi un suspect care pare că se joacă la nesfârşit cu nişte autorităţi ineficiente şi incapabile. Am senzaţia tot mai acută că avem de-a face c-o joacă de-a alba-neagra fără pauză. Alba-neagra cu viaţa şi moartea unor tinere despre care nimeni nu e în stare să spună nimic sigur sau concret. Primul avocat al presupusului ucigaş dă interviuri la televizor, unchiul Alexandrei pare într-o permanentă linie directă cu televiziunile, dar zilele şi nopţile trec peste o Românie elodizată fără scăpare.