De pe ”Insula Iubirii”, la condamnare cu suspendare
* Încropeală. Să-mi fie cu iertare, dar asta a fost impresia puternică pe care mi-a lăsat-o ultimul episod din „Insula Iubirii”. În locul reportajelor cu foştii concurenţi povestindu-şi viaţa de după „Insula Iubirii”, am avut parte de imagini de amator. Foştii concurenţi s-au filmat singuri şi au răspuns la întrebările primite pe telefon. La fel de penibil ca încercarea disperată a concurentului gălăţean de a-şi cere partenera de soţie fără a avea un inel adevărat, ci unul din recuzita Antenei 1, rămas de la un concurs cu ispitele! Jumătatea uneia dintre perechi a susţinut că, deşi ea şi iubitul ei au plecat separaţi din Thailanda, au reluat relaţia: ”Până la urmă, iubirea chiar învinge. Ne-am dat seama că putem să trecem peste greșeli și am ajuns la concluzia că iubirea chiar învinge”, a declarat fosta concurentă. Pe iubitul ei, însă, realizatorii emisiunii nu l-au putut găsi să ofere declarații. Cică ar fi plecat din ţară! E cel puţin ciudat ca nici măcar partenera lui să nu-i poată da de urmă! Dar la fel de stranii sunt comentariile postate pe reţelele de socializare cum că bărbatul ar avea o condamnare cu suspendare, pentru purtare abuzivă. Important este că dragostea învinge, nu-i aşa?!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.