Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Artist sau produs muzical?

* Eurovision. „Una este să fii artist şi alta e să fii un produs muzical. N-o să-mi spui mine niciodată că Inna, Anna Lesko sunt voci! Nu poţi să le compari pe Delia, pe Andra, cu fetele asta. Succesul poate să fie comparabil sau mai mare! Am văzut-o la Bucureşti pe Madonna: să ne ferească Dumnezeu şi Măicuţa Domnului să-ţi facă un tril! Madonna a fost un produs muzical”, susţinea la ceas de seară, pe Antena Stars, Cristi Brancu. Lângă el, dădea afirmativ din cap, Mihai Trăistariu, după care a tras din toate poziţiile în Roxen, artista care ne va reprezenta la Eurovision: „Întodeauna am ţipat: «Trimiteţi oameni pregătiţi la Eurovision, nu copii la plesneală». Tu faci probe pe o fată lansată acum trei luni. E mare risc să trimiţi un copil nepregătit, necopt, care nu are concerte la activ, nu are experienţă. Ea nu ştie ce e cu ea”, a declarat Mihai Trăistariu. Cântăreţul este fiert şi răcit pentru că anul acesta nici măcar n-a putut participa la concurs, pentru că regulile s-au schimbat. A fost selectată o voce şi i se va da să cânte o melodie pe care chipurile o va alege juriul cu publicul. Trăistariu zice că e o formalitate, că deja se ştie ce va cânta Roxen la Eurovision. Pe care, apropo, a premiat-o pe vremea când era o copilă, oferindu-i premiul „Mihai Trăistariu”, pe care jură că l-a dat "numai vocilor fenomen". Mda.

 
Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.