Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ne îmbătăm sau îi îmbătăm pe toţi la Eurovision?

* Roxen. Seara finalei Eurovision a început ca un frumos dezastru ("Beautiful Disaster"), a continuat cu un soi de cireşică ("Cherry Red"), pe urmă totul s-a colorat ("Colors"), apoi ne-am îmbătat ("Alcohol You") şi la urmă s-a lăsat cu furtună ("Storm"). Într-un pahar cu apă, dacă vreţi părerea mea. Sunt cele cinci piese cântate de Roxen, artista care ne va reprezenta la Eurovision la Rotterdam, din care juriul şi publicul ar fi trebuit să aleagă una pentru marele concurs muzical. Poate că urechea mea muzicală era răguşită sau uşor dezacordată, însă n-am prea sesizat diferenţe majore între piese şi interpretările artistei. Şi n-aş putea spune că mă dau în vânt după "crying voice" - "voce plânsă", după cum a numit-o Crina Mardare. Artista a stat ţeapănă şi gravă, suferind fiecare piesă, inclusiv la "Cherry Red", unde a avut parte de nişte practicanţi de capoeira. Poate mergeau nişte căluşari?! Fireşte, s-au simţit emoţiile în vocea artistei, ca să nu spun altfel. Pe lângă grafica fiecărui act artistic, rochia pe care a purtat-o la piesa cu care ne va interpreta la Eurovision m-a făcut să mă întreb dacă văd (suficient) bine prin corsetul transparent prin care se zăreau sânii. Ca prin paharul fără "Alcohol You".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.