Siberia din oase

* 71 de ani de la o mare nedreptate. „Ieti la ei! «Floarea satului», cică! O să vă mănânce lupii în Siberia, acolo”, aşa le strigase în urmă Grişa Ţiganul, atunci când căruţa încărcată cu părinţi şi copii s-a urnit cu greu către gară, iar sătenii jeleau în urma lor ca după mort. În gară, închişi în vagoane de marfă, aveau să ia drumul Siberiei. „Noi am coborât ultimii din tren. Acolo unde se sfârşea calea ferată. Ne-au mai dus cu un camion vreo 300 de kilometri în adâncul taigalei. Ne-au băgat într-o baracă unde o vădană îşi ţinea vitele. Podeaua era îmbibată de urina animalelor. Nu era nimic decât pereţii, n-aveam ce mânca, n-aveam cu ce ne îmbrăca şi încălţa, nu aveam cu ce ne înveli. Lupii mişunau peste tot, iar eu mă temeam că se va împlini vorba lui Grişa Ţiganu”, mărturisea dureros una dintre supravieţuitoarele deportărilor în Siberia, în tulburătorul film „Siberia din oase”, difuzat luni seara la TVR Moldova. Pe 6 iulie 1949, peste 35.000 de oameni au fost deportaţi în Siberia, Extremul Orient şi Kazahstan, printre care 12.000 de copii. Operaţiunea denumită conspirativ IUG, a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2,00 de dimineaţa, şi a durat până la ora 8,00 seara a zilei de 7 iulie. Un film care, în ciuda caniculei, m-a făcut să-mi fie frig şi frică. Teamă ca nu cumva, vreodată, să se mai întâmple o aşa nedreptate.