Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Înghesuială mare în patul fotbaliştilor

* Vrei să fii iubita mea? O oră. Habar nu am de fotbal şi nici nu mă dau în vânt după fotbalişti, dar nu pricep de ce-o fi aşa mare înghesuială în patul lor şi de ce fac fătucile liste de aşteptare la uşa dormitorului lor. Auzisem că băieţii, ca să facă performanţă pe teren, trebuie, nu-i aşa, „să aibă sânge în instalaţie”, şi să se abţină de la anumite activităţi consumatoare de energie. Dar să fim serioşi, de o bună vreme încoace, am senzaţia că fotbaliştii nu se mai luptă în goluri înscrise în poarta adversă, ci în piţipoance. La ceas de noapte era mare discuţie între o jună brunetă, de profesie logodnică, şi Bianca Drăguşanu, „posesoarea” de drept a lui Adrian Cristea. Juna de 19 primăveri, susţinea că fotbalistul a încercat să o agaţe pe Facebook, că i-a trimis mesaje şi deci o înşeală pe Bianca. Bianca – ah, s-a făcut brună şi din păpuşă Barbie arată a vrăjitoare rea – zicea că n-o crede, şi tot aşa. Sincer mă lasă rece care are dreptate şi care nu, dar la fel de sincer mă întreb de ce o fi aşa o mare glorie să fii iubita unui fotbalist… fie şi pentru o oră, că dimineaţă are antrenament.
* Lady Gaga, mâncaţi-aş! Ce-avem noi aici? O piesă a lui Michael Jackson a ajuns manea. "I'm into you", a lui Jennifer Lopez, a ajuns şi ea manea cântată de Adi Minune, care, odată ce a terminat cu fosta soţie a lui Marc Anthony, a trecut la Rihanna şi i-a făcut maneaua cu "Man Down". „Poveştirile de noapte” au îndrăznit să-l întrebe dacă a vorbit cumva cu casele de discuri ale marilor vedete şi a cerut permisiunea să cânte piesele respective. „Nu neapărat! După părerea mea, dacă eu Adi Minune fac o piesă bună şi o cântă toţi ceilalţi colegi ai mei, piesa prinde. Piesa lui J. Lo o poate cânta oricine”, a explicat manelistul. Sunt convinsă că Rihana şi J.Lo ar fi suferit cumplit dacă nu ajungeau manele, şi că Lady Gaga e disperată să ajungă în gura vreunul manelist. Să nu-şi facă griji! Dacă de Mozart şi Simfonia 40 s-a ocupat Ştefan de la Bărbuleşti, sigur s-o găsi să-i facă din „Alejandro” o manea tânguitoare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.