Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scapă o gălăţeancă, începe războiul

* Survivor România. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea, se ştie. Fix asta a păţit vajnicul Zanni de la "Survivor România", cel care îi promisese gălăţencei Andreea Antonescu un bilet dus-întors către ţară. Andreea fusese propusă spre eliminare de către colegii ei "Faimoşi", deşi venise de abia o săptămână în concurs. E drept, performanţele sportive ale gălăţencei nu se pot compara cu ale "Războinicelor", dar la capitolul fairplay şi demnitate, Andreea poate da lecţii. Aşa că a acceptat cu seninătate decizia colegilor şi a făcut tot ce a depins de ea pentru a câştiga puncte. O afectează, însă, dorul de fetiţa ei, de la ale cărei serbări mărturiseşte că nu a lipsit. Duminică, la ceas de noapte, pe Kanal D, cel care dorise mai aprig decât toţi laolaltă eliminarea Andreei, Zanni, a avut parte de o surpriză de proporţii. Să fie el însuşi propus spre eliminare de către "Faimoasa" căreia i-a făcut zile fripte, dar care a fost votată favorita publicului. Reacţia? Ameninţare totală: "Dacă rămân aici, este oficializat război. Am zis război! Dar nu mai e război cu bau, cu miau, e război cu greutăți mari. Îi iau tot. Mă sui pe cai și mă duc spre ea!", a spus Zanni. Asta, da probă de bărbăţie în prag de 8 Martie! Lamentabil!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.