Tzancă Vaccinistu
* Manea. "Este un… interpret, se ăă numeşte ăă interpret de… muzică, Tzancă… o să vă rog să mă…", se împotmolise în cuvinte jurnalistul Digi24. "Uraganu!", răspunde Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Reporterul, uşurat, îşi regăseşte vorbele: "Cunoaşteţi personajul! Colegul de la Digi FM, Lucian Mîndruţă, făcea zilele trecute un apel către dânsul. Înţeleg că e foarte urmărit, cifrele de pe YouTube aşa arată. V-ar plăcea să ascultaţi o melodie compusă de acest domn?". "Cred că ar putea să aibă un impact asupra procesului de vaccinare. Sigur că orice fel de lucru care contribuie la accelerarea campaniei de vaccinare este mai mult decât interesant, util. Până la urmă este un subiect de pop culture. Și vaccinarea este un subiect care a fost interpretat și adus în toate conversațiile. Pe lângă avantajele vaccinării, care sunt elemente tehnice și raționale, este esențială și percepția noastră. Cred că ar fi o acțiune care ar avea un impact pozitiv asupra campaniei de vaccinare", a răspuns Andrei Baciu. Sincer, mi-a plăcut atitudinea secretarului de stat. N-am simţit nici măcar o secundă de aroganţă ministerială faţă de manelist, de toleranţă prost-mimată. Ci, din contră, deschidere şi onestitate. În fond, cred că fiecăruia trebuie să-i vorbeşti pe limba lui. Important este mesajul, nu forma lui!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.