Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Soţul, cu "Burlacul" - nevasta, la cuţite

* Comparaţie. N-are dulceaţa, empatia şi nici farmecul Ginei Pistol. Ştiu, sună cam răutăcios, poate, dar aceasta este prima impresie pe care mi-a creat-o noua prezentatoare a emisiunii "Chefi la cuţite", Irina Fodor. Recunosc, mi-e încă proaspătă în minte imaginea ei de prezentatoare la "Vocea României" de la Pro Tv. Realitatea este aceea că Irina Fodor o înlocuiește pe Gina Pistol, care e în concediu de maternitate. Fireşte, Irina are experienţă ca om de televiziune, dar… nu e Gina Pistol. Şi nu e deloc o misiune simplă să preiei din mers o emisiune care are deja o gazdă îndrăgită de public, a cărei imagine este asociată din start cu Chefii: "Nu a fost deloc ușor să preiau un proiect de la jumătate, pentru că a trebuit să prind firul poveștii pentru fiecare concurent din mers, să fiu pe fază la glumele "interne" ale chefilor și să am atenție sporită la regulile probelor, așa că sper ca publicul să îmi ierte micile stângăcii de început de drum", a spus Irina Fodor. Pe de altă parte, Gina i-a predat ştafeta într-un mod admirabil şi emoţionant. Principalul cusur al Irinei, dacă se poate spune aşa, este că e nevasta lui Răzvan Fodor, prezentatorul "Burlacului". Dacă ar fi fost invers, adică Irina ar fi prezentat prima o emisiune la Antena 1 poate că bârfele ar fi fost mai moderate… Câţi ar fi acuzat că Irina şi-a angajat soţul la Antena 1?!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.