Loredana şi Delia… ca Madonna cu Britney Spears
* Sărut cu bis. Ca la refren. Probabil numai la meteo nu s-a vorbit despre sărutul Loredanei Groza cu Delia, petrecut miercuri seara, în cadrul Galei Premiilor iUmor. Pe scurt, Loredana a fost invitată să decerneze premiul pentru „Cea mai spectaculoasă jurizare”. ”Loredana face parte dintre cele 15-20 de persoane din showbizul românesc care sunt cu adevărat ceea ce se numește un super-star. Loredana respiră super-star. Şi dincolo de tot felul de discuţii care au existat, de-a lungul timpului, este al naibii de sexy!”, comentase Mihai Bendeac, oarecum convins că premiul îi aparţine. Ei bine, surpriză! Câştigătoare: Delia! Şi dacă tot se aflau pe aceeaşi scenă, ce puteau face divele? De pildă, să cânte un vesel cântecel. Să execute un dans al bucuriei. S-au sărutat de două ori, pe buze. Păcat că scena a amintit mai degrabă de un alt sărut, al Madonnei cu Britney. Săracu’ Bendeac! „Era ca o mâță care se uită în vitrină la măcelărie”, a remarcat Șerban Copoț. „A murit! S-a ofilit. O dată pentru că ar fi vrut el să pupe, doi, pentru că pupatul ăsta o să fie istorie. Şi ale lui, pentru că au fost multe, se pierd în neant deja”, a pus sare pe rană Delia. Eu zic că Bendeac a fost fraier. Putea să se pupe şi el cu George Ivaşcu, atunci când actorul veteran i-a decernat lui Bendeac „Premiul pentru întreaga carieră”… Cam devreme, aş zice eu!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.