Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-a însurat Dani. Şi Mihaela ce zice?

* În familie. Luni dimineaţă, ginerică Dani Oţil era în direct la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, iar un fizioterapeut tocmai i se recomanda ca, în cazul în care "hormonul îndrăgostirii" i se mai domoleşte, să nu uite că zece minute de exerciţii fizice îl pot ajuta să-i aducă din nou fercirea în casă! „Dacă îi dau greutăţile mele de la sală şi de acasă s-ar putea să închidă o săptămână ca să se recupereze el!”, s-a stropşit Dani, cu muşchii încordaţi.

În vreme ce Răzvan a bifat deja o căsătorie, un divorţ şi o relaţie celebră, Dani, la 41 de ani, e începător într-ale mariajului. Iar anteniştii n-au greşit prea mult spunând că e „nunta anului” pentru că, într-adevăr, a fost prima de după relaxare. Iar Dani, chibzuit cum îl ştim, a făcut-o în familie: la restaurantul pe care îl deţine, cu „Mama Natură” - Roxana Ionescu - pe post de naşă, cu bucate gătite de chef Nicolai Tand şi cu muzică asigurată de Taraful Rutenilor şi Florin Ristei. Dar, pentru că aşa-i tradiţia la noi, pe lângă rochia spectaculoasă, inelul şi buchetul miresei, trebuie băgată-n seamă şi „fosta”. „Avem prima reacţie a Mihaelei Rădulescu după ce Dani Oţil s-a însurat. Cei doi au avut o relaţie de câţiva ani, iar diferenţa de vârstă nu a fost un impediment în calea fericirii lor. Dani Oţil era cu 11 ani mai tânăr, acum şi-a luat el o nevastă cu 11 ani mai tânără!”, a fost breaking news la Antena 3. Evident, Răduleasca nu avea nicio reacţie privind nunta lui Dani, dar ce mai conta?!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.