O lume minunată, cu Paula Seling
* Magic! Iniţial, gândeam că o să vă spun că Paula Seling e vegană din 2010, după ce, împreună cu soţul, a vizionat nişte documentare despre industria cărnurilor. Şi că acum mai bine de trei ani a decis să nu mai consume nici produse de origine animală. „Mâncarea nu trebuie să fie o corvoadă - aoleu, ce mai mâncăm?! - ci trebuie să fie o bucurie!”, mărturisea Paula, invitată la „Vorbeşte lumea” de la Pro Tv. O ascultam povestind despre stilul ei sănătos de viaţă şi-mi doream să aflu despre ARTISTA Paula Seling, până în clipa în care a spus: „Dacă eu nu cânt piese grele la un concert înseamnă că nu-mi merit banii”. Da, asta înseamnă să fii un adevărat artist.
Cel mai recent proiect al artistei este un remake al imnului copilăriei noastre ”O lume minunată”, a regretatului Mihai Constantinescu. Această versiune a cântecului se adresează adulţilor şi nu copiilor! Şi asta pentru că videoclipul a fost filmat în MagiCAMP, care, după cum mărturiseşte Asociația Magic „o după-amiază întreagă a răsunat valea de glasul dumnezeiesc al Paulei și chiotele copiilor. Magic”. Demersul este dedicat strângerii de fonduri pentru a trimite în tabără 250 de copii cu afecțiuni grave sau nevoi speciale: „Să redăm copilăria unor copii care au pierdut-o prin spitale și suferințe de neimaginat”. Pe scurt, să facem "O lume minunată în care veţi găsi numai copii!".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.