Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gimnastică, sexualizare și misoginism

* Grație, forță și energie. Ah și acea incredibilă plutire, sfidând parcă atracția gravitațională, pe care doar la Nadia Comăneci am admirat-o. Așa am privit eu gimnastica artistică, fie că evoluau gimnastele României, ale Rusiei sau Americii. Ori micuțele asiatice, delicate ca porțelanul chinezesc, dar puternice ca dragonii. Împuținarea echipei naționale de gimnastică la doar două reprezentante la Jocurile Olimpice mi-a lăsat în suflet tristețe. De aia am făcut ochii mari când jurnalele sportive ale televiziunilor au titrat: „Gimnastele din Germania au decis să nu mai poarte haine provocatoare la Jocurile Olimpice, pentru a oferi o lecție misoginismului”. Poftim?! Sportivele au evoluat în competiție purtând niște superbe costume care le acopereau picioarele până la gleznă. Ținute asemănătoare au fost purtate și la Campionatele Europene, în aprilie. Sportivele afirmă că se simt mult mai bine în aceste ținute, iar în viziunea Federației, „scopul este de a se prezenta corect din punct de vedere estetic - fără a se simți inconfortabil”. În contrapartidă, a făcut valuri știrea despre amenda primită de echipa feminină de handbal pe plajă a Norvegiei, pe motiv că sportivele au decis să renunțe la bikini în favoarea pantalonilor scurți. Vezi, dragă Doamne, jucătoarele au purtat ținute „care nu sunt conform regulamentelor privind uniforma”. Ridicol!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.